cum poţi ajuta?

Familia este temelia societătii. A ajuta o familie să rămană impreună, să se dezvolte și să rămană unită, considerăm că este cel mai sănătos lucru pe care îl putem face pentru societate. Donațiile de Crăciun, Paște… uneori nu sunt suficiente pentru a ajuta o familie să scape de datoriile la întreținere, copiii să își facă lecțiile când părinții au chiar câte 2 joburi sau pereții casei să nu se dărâme.
OUR MISSIONS
24000 Ron
Donaţii
6 Voluntari
în toată ţara
12 Familii
ajutate
36 Copii
mai fericiţi

Echipa de Voluntari

Adela Szatvanyi

Adela Szatvanyi

Head of Commerce Optimization in OSF Global Services
Implicată în strângere de fonduri şi întrajutorare a familiilor de mai bine de 10 ani. Maratonistă, iubitoare de munte şi Fund Raiser pentru Organizaţia MaiMultVerde de mai bine de 3 ani, în cadrul căreia a reuşit să strângă bugetul pentru plantarea a mai bine de 525 copaci.
Doina Tecu

Doina Tecu

Avem responsabilitatea să ne îndreptăm spre cei care au nevoie de noi. Am multe motive să fiu recunoscatoare pentru atât de multe ocazii în care am primit ajutor din partea oamenilor sau divinităţii, de aceea îmi doresc să pot oferi şi altora din experienţa mea, timpul meu şi resursele mele.
Cristina Capatan

Cristina Capatan

Cristina este super mama a 5 copii şi are un palmares impresionant în ceea ce priveşte studiile şi abilităţile personale. A absolvit cu succes facultăţi în cadrul Universităţii Bucureşti cum ar fi Psihologie şi Finanţe/Bănci. Despre Cristina putem spune că îi curge altruismul prin vene în contextul în care are la activ o mulţime de proiecte caritabile şi voluntariat în care a fost şi încă este implicată atât în Romania cât şi în UK.
Andreea Covaleov

Andreea Covaleov

Andreea are 27 de ani și este o fire extrovertită, mereu orientată către cei din jur. În prezent lucrează, studiază Filosofia (Politică, Epistemologie și Logică formală) în cadrul Universității din Glasgow și este mamă a unui băiețel. Printre hobby-urile ei se număra Astronomia, Fizică, Fitness-ul și Literatură.
Narcisa Sirboiu

Narcisa Sirboiu

Narcisă Sârboiu este implicată în activități caritabile de mai bine de 6 ani! Este o persoană ambițioasă și pe lângă faptul că deține postul de manageră a Club 99 și a băieților din grupul de stand-up comedy Teo, Vio & Costel, se mai ocupă și cu organizarea evenimentelor caritabile marca Charity 99. De curând, Narcisa s-a alăturat proiectului “Implică-te” cu intenția de a face o diferență în viața celor ce au nevoie mare de ajutor!
Stefan Mihalache

Stefan Mihalache

Marketing & Online Specialist @ UPC Romania Departament Business.
El are o vorbă: “Nu pierzi nimic dacă faci un lucru bun şi nu câştigi nimic dacă faci un lucru rău. Mie-mi place să nu pierd nimic!”
Ionita Constantin

Ionita Constantin

Tot timpul spune: ”Sunt fericit atunci când cei din jurul meu sunt fericiți!”. Constantin iubește sportul și tot ce înseamnă activități în aer liber. Îi place să ofere ajutor celor din jur și nu pierde niciodată ocazia de a vorbi despre sport și beneficiile acestuia.